Emisiuni
Iubire interzisa - 13 dec 2014
Iubirea împărtășită este cel mai frumos sentiment posibil, este ceea ce ne dorim cu toții, fie că suntem sau nu dispuși să admitem asta. În așteptarea marii iubiri, viața ne aduce în cale și întâlniri mai puțin semnificative. Sunt iubirile „mai mici”, relațiile conjuncturale pe care apoi, după ce se estompează, se întâmplă chiar să le și uităm. Petronela Mirea are 30 de ani și întreaga ei viață a fost alintată de părinți și obișnuită să i se facă mereu pe plac. Tatăl ei este un prosper om de afaceri așa că banii nu sunt o problemă pentru ea, ba chiar constituie un punct important în arsenalul ei de farmece. De 3 ani Petronela este într-o relație călduță cu Răzvan, un angajat al tatălui ei. Cei doi s-ar înțelege perfect dacă s-ar iubi cu adevărat. Cum nu e cazul, problemele apar, chiar dacă de cele mai multe ori sunt doar mofturi ale Petronelei. Într-un final, Răzvan găsește adevărata pasiune în brațele altei femei, cu vreo 25 de ani mai în vârstă decât el. Rănită în amorul propriu, nesuportând ideea că e părăsită pentru o pensionară, Petronela dezvoltă o adevărată obsesie pentru Răzvan și provoacă fel de fel de încurcături. Întrebarea însă este dacă astfel va reuși să-l aducă înapoi pe iubitul care a parasit-o. Aflați deznodământul sâmbătă, la Național TV.