Emisiuni
Si eu m-am nascut in Romania - 26 mar 2016
PREMIERA FILMULUI ”IOANA. O RUGĂ, O SPERANȚĂ, UN VIS ÎMPLINIT” Sâmbăta aceasta, la Național TV, difuzăm în premieră filmul”Ioana. O rugă, o speranță, un vis împlinit”! Regia și scenariul sunt semnate de Vali Rupiță și Radu Rupiță, sub coordonarea Centrului Național de Cultură a Romilor ”RomanoKher”! Filmul își propune să atragă atenția asupra fenomenului discriminării din mediul școlar. In rolurile principale sunt Ioana Cristea și Camelia Ioniță, interpretând același personaj. Totul despre ”Ioana” aflați sâmbătă la ”Și eu m-am născut în România”! Lansarea filmului a avut loc pe 18 martie, la Școala nr. 1 Sfinții Voievozi, din Capitală, în prezența elevilor, cărora li se adresează în mod special. La eveniment au participat reprezentanți ai Guvernului, printre care secretarul de stat AledinAmet, din partea Departamentului pentru Relații Interetnice. Urmăriți imagini de la lansare la rubrica ”Info Rom”! Tot sâmbătă, invitat în platou este Daniel Vasile, președintele Agenției Naționale pentru Romi, care anunță demararea unor lucrări de modernizare a infrastructurii școlare în comunitățile de romi, dar și alte noutăți, în domeniul locuirii și al actelor de proprietate. Zita Moldovan și Sorin Sandu vă așteaptă la 09.30, la ”Și eu m-am născut în România”!