Stirile National TV
Principii asumate pentru PPU(sl)
Peste 100 de membri ai Partidului Puterii Umaniste social-liberal au fost prezenți, în parcul IOR din Capitală, la evenimentul de lansare a candidaților pentru posturile de primar și consilieri locali ai Sectorului 3. Evenimentul a fost o adevărată declarație publică de susținere pentru Toader Ulise și echipa sa de consilieri, dar și pentru programul electoral umanist bazat pe cele trei valori fundamentale ale formațiunii: demnitate, onoare şi curaj.
TOADER ULISE, candidat PPU, Primăria Sectorului 3
"Noi facem o altfel de politică pliată pe necesităţile cetăţenilor, vedeţi dumneavastră nu prea putem apărea la tv, pe internet sunt tot felul de postaci nu ai loc de ei şi atunci am zis sa ne exprimam public să vadă lumea ce gândim pentru ei, pentru sectorul 3."
IRINA SOARE, candidat PPU, Consiliul Local Sector 3
"Încă de la începutul campaniei electorale noi umaniştii ne-am propus să parcurgem o campanie curată, liniştită să nu răspundem la provocări să nu atacăm adversarii. Dacă vrem să-i atacăm, să-i atacăm prin proiecte prin lucrurile bune pe care vrem să le facem pentru cetăţenii din sector."
Simpatizanţii Partidului Puterii Umaniste sector 3 și-au dat întâlnire într-un loc încărcat de simboluri, în zona statuii lui Alexandru Ioan Cuza aflată la intrarea în parc și au mărșăluit în grupuri restrânse, până la unul din cele mai înalte monumente din România, denumit „Calul Titanilor”, o construcție de 7 metri înălțime, realizată din 1.600 de kilograme de fier, care seamănă izbitor cu simbolul electoral al partidului.