Stirile National TV
Valentin Voicu, viziune complexă pentru modernizarea Sectorului 5
Siguranța cetățenilor, curățenia și infrastructura sunt prioritare în Sectorul 5 al Capitalei. Candidatul ALDE pentru funcția de edil, Valentin Voicu, are o viziune complexă asupra a ceea ce trebuie inițiat și îmbunătățit în sector. Acesta a semnalat un șir lung de probleme, printre care blocuri nereabilitate și unități de învățământ din secolul trecut, dar și faptul că sectorul nu este un loc sigur pentru cetățeni.
VALENTIN VOICU, candidat ALDE, Primăria Sectorului 5
„Schimbările pe care le voi face țin de curățenie, de modernizarea unităților de învățământ, de reabilitarea termică a blocurilor, parcuri sigure. Poliția Locală trebuie să se reformeze, trebuie să fie alături de cetățeni. Trebuie să intervenim, bineînțeles, și pe străzile care nu au asfalt, nu au utilități și sunt foarte multe străzi în Sectorul 5 care apar ca făcute în actele primăriei, dar în realitate nu avem aceste locuri pe străzile din Sectorul 5.”
Valentin Voicu vorbește din experință, pentru că, spune el, locuiește pe o stradă care în actele primăriei apare ca asfaltată, însă realitatea este cu totul alta.