Lumea NTV
Cele mai bune filme din genul film-noir
Cu siguranta ai auzit de filmele alb-negru, insa genul film-noir, desi apropiat este complet diferit. Aici nu numai culoarea imaginii este cea care primeaza, ci si atmosfera generala este una intunecata. Elementele cheie ale acestei forme cinematografice sunt imaginile sumbre ale mediului urban, umbrele, iluziile sinistre. In plus, tipul de filmare este unul ce se foloseste de instrumente si de unghiuri neobisnuite, iar personajele sunt in general stereotipuri ale societatii.
The Killers, 1946
Ca multe filme din acest gen, The Killers isi capteaza audienta inca de la inceput cu o scena specifica: doi barbati il omoara pe un altul, care isi accepta soarta cu demnitatea tipica asociata cu personajele de film-noir. Filmul este bazat pe povestea scrisa de Ernest Hemingway, insa este o analiza mult mai amanuntita a personajelor si a evenimentelor.
Detour, 1945
Unul dintre cele mai simple filme din aceasta categorie, Detour a fost realizat cu un buget restrans, fapt vizibil din decorurile goale si din felul in care este filmat, insa tocmai aceste caracteristici ii aduc o nota de farmec in plus. Mai mult decat atat, povestea este spusa simplu, dar captivant, in cel mai direct mod cunoscut in film-noir.
The Third Man, 1949
Considerat a fi cel mai bun film britanic realizat vreodata, The Thrid Man dovedeste faptul ca film-noir nu era un domeniu doar al Hollywoodului. Filmul este o adaptare a povestii lui Graham Greene, care aduce in prim plan doi barbati si o femeie prinsi intr-un triunghi amoros complicat, condimentat de intorsaturi de situatie si de elemente misterioase.
Touch of Evil, 1958
Touch of Evil este cel mai bun reprezentant al momentului de final al genului film-noir clasic. Nici nu se putea o concluzie mai buna asupra acestui gen, pentru ca productia are toate elementele necesare film-noir. In plus, isi capteaza audienta de la inceput promitand o poveste plina de intrigi si de suspans, dar si de omagii aduse celor mai importante capodopere film-noir.
The Maltese Falcon, 1941
Considerat a fi primul film–noir, The Maltese Falcon ni-l aduce in prim plan pe Humphrey Bogart, ca detectiv, intr-o poveste tensionata si plina de mistere, in care toate personajele incearca sa obtina statuia unui vultur imbracata in pietre pretioase. Tehnica cea mai interesanta folosita aici este cea de transformare a dialogului in actiune, la care se adauga naratiunea continua, din care deslusim adevaratele intamplari.
Sunset Boulevard, 1950
Sunset Boulevard este considerat a fi unul dintre cele mai de marca filme din aceasta categorie, dar si unul dintre cele mai bune filme realizate vreodata la Hollywood. O poveste tragica si captivanta, filmul a primit 11 nominalizari la permiile Academiei, dintre care a castigat 3, insa notorietatea acestei productii a depasit cu mult granitile cinematografiei film-noir.
Filmele din genul film-noir reprezinta o categorie aparte a filmelor alb-negru. De fapt, principala lor trasatura consta in faptul ca accentul este pus pe negru, pe intunecat, sumbru, sinistru si nu numai, in alegerea tuturor elementelor ce tin de productie, incepand cu subiectul actiunii si cu decorul in care se petrecere aceasta si terminand cu stilul de filmare si cu actorii care interpreteaza rolurile principale. Care este cel mai bun film-noir?