Lumea NTV
Cele mai bune si cele mai slabe filme la box office in 2013
Incasarile de la box office sunt cele care determina daca filmele lansate sunt bune sau nu. In fiecare an, cele mai laudate filme, inainte de premierele lor, sunt urmarite pentru a vedea incasarile, deoarece, la final, acestea sunt cele care demonstreaza interesul publicului fata de o anumita pelicula. Cu toate ca anumiti critici de film ar putea avea alta opinie, banii dati pe bilete sunt cei care vorbesc pana la urma despre cele mai bune si cele mai proaste filme ale anului 2013.
Filmele anului 2013
Filmele anului 2013, care s-au anuntat a fi cele mai mari castigatoare in privinta incasarilor au fost cele cu premiera in vara. Explozia de premiere a adus si succese, dar si infrangeri total neprevazute. Din punctul de vedere al criticilor de film, multe dintre productiile verii au fost mai degraba dedicate rasfatului vizual simplu al publicului, fara a avea insa substanta sau o poveste care sa capteze cu adevarat atentia. Chiar si asa, incasarile de la casele de bilete au dovedit total contrariul, publicul fiind dornic sa se rasfete vizual, mai degraba decat cultural sau intelectual.
Cele mai mari incasari din 2013
Filmele cu cele mai mari incasari din vara anului 2013 nu ne-au adus foarte multe surprize. Pentru multe dintre ele era de asteptat acest rezultat, pentru ca au fost indelung anticipate si promovate, lasand publicul intr-o asteptare care le-a fost intr-un final satisfacuta. Cele mai mari incasari le-a inregistrat Iron man 3 - 1 212 miliarde de dolari in toata lumea. La o distanta foarte mare in top au urmat Fast & Furious 6 cu 783 milioane de dolari, Despicable Me 2 cu 749 milioane de dolari, Man of Steel cu 648 milioane de dolari si Monsters University cu 637 milioane de dolari.
Cele mai slabe incasari din 2013
De celalata parte a clasamentului s-au regasit filmele cu cele mai slabe incasari ale verii 2013. Unele dintre ele erau vehiculate ca fiind sub media asteptata de public, altele insa se anuntau a fi promitatoare din trailerele promovate. Chiar si asa, acestea au adus incasari de box office sub bugetele investite initial in realizarile lor. Cele mai slabe incasari le-a avut R.I.P.D., care a ajuns abia la 56 milioane de dolari, pierzand astfel aproape 140 milioane din bugetul initial. In aceeasi categorie au mai intrat: The Lone Ranger cu pierderi de 126 milioane de dolari, White House Down cu 99 millioane de dolari, Turbo cu 66 milioane de dolari si RED 2 cu 32 milioane de dolari.
Desi anul 2013 nu s-a incheiat inca, cele mai bune si cele mai slabe filme ale acestui an au fost deja catalogate. Ramane de vazut ce evolutie vor avea ultimele aparitii ale acestui an, dar si care sunt blockbuster-urile anuntate ca premiere pentru anul viitor. Care a fost filmul tau preferat din acest an?