Lumea NTV
Portret de actor: Anas Rashid
Anas Rashid este unul dintre cei mai indragiti actori de la Bollywood. Acesta s-a facut remarcat in rolul lui Sooraj Arun Rathi din serialul Destine implinite (Diya Aur Baati Hum), difuzat de National TV in Romania. La varsta de 34 ani, Anas Rashid este in plina ascensiune in industria de divertisment din India, fiind actor, model, dar si cantaret.
Viata personala
Anas Rashid s-a nascut in data de 31 august 1980 in Malerkotla, Punjab din India. Provenind dintr-o familie musulmana, actorul mai are doi frati si doua surori, fiecare cu nume simbolice; Anas insemnand dragoste. Anas Rashid a studiat psihologia inainte de a se orienta definitiv spre o cariera in actorie. Pana sa ajunga un star la Bollywood insa, acesta a avut o diversitate de locuri de munca. S-a facut remarcat dupa ce in anul 2003 a castigat concursul Mister Punjab.
Cariera lui Anas Rashid
Actorul si-a inceput cariera in anul 2006, iar de atunci a devenit unul dintre preferatii industriei, atat pentru talentul sau actoricesc, cat si pentru numarul sau mare de fane. Primul sau rol a fost in serialul Kahiin to Hoga de la Star Plus, in care a interpretat rolul lui Kartik Ahluwalia. In aceeasi perioada, a jucat de asemenea si in serialul Kyaa Hoga Nimmo Kaa.
Tot din anul 2006, Anas Rashid a facut parte si din distributia de actori a serialului Dharti Ka Veer Yodha Pritviraj Chauhan, un real succes in India, in care a interpretat rolul principal, cel al lui Prithviraj Chauhan. Succesul rasunator a venit abia in anul 2010 cand apare in Aise Karo Naa Vidaa, ca Printul Yashwardhan. In anul urmator incepe productia pentru serialul Diya Aur Baati Hum si devine cunoscut prin personajul lui Suraj Arun Rathi.
Care crezi ca a fost cel mai bun rol al lui Anas Rashid de pana acum?