Stirile National TV
A început „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”
A început a doua ediţie din acest an a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”. Până vineri vor fi organizate în întreaga ţară sute de activităţi informativ-preventive, atât în spaţii publice, cât şi întâlniri cu grupurile ţintă. Scopul demersului este acela de a sensibiliza oamenii cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie în diversele situaţii cu risc ridicat de victimizare, precum şi consecinţele care decurg din comiterea de infracţiuni. Se estimează că sute de mii de persoane, majoritatea elevi şi profesori vor fi atrași în această a doua ediție a acțiunii de prevenire a criminalității. Selectate în baza priorităţilor de acţiune ale Poliţiei Române pentru anul 2017, în toate judeţele din ţară vor avea loc activităţi structurate pe domenii de prevenire, fiecare zi având o altă temă. Astfel, luni, 2 octombrie, este ziua dedicată prevenirii delincvenţei juvenile, ziua de marţi, 3 octombrie, este destinată prevenirii victimizării minorilor, cu focalizarea mesajelor preventive pe prezentarea riscurilor la care se expun tinerii în mediul virtual. A treia zi a săptămânii este dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, respectiv furturilor din locuinţă, tâlhăriilor şi înşelăciunilor, infracţiuni cu impact deosebit mai ales în rândul seniorilor. Urmează o zi dedicată prevenirii violenţei în familie, menită să conştientizeze publicul larg asupra dimensiunii şi a consecinţelor de ordin legal, psihologic şi societal ale fenomenului, precum şi asupra modalităţilor de sprijin ale victimelor. Acțiunea Poliției se va încheie vineri, cu ziua siguranţei rutiere. Cetăţenii vor primi mesajele de prevenire a comiterii de accidente cu consecinţe grave, transmise de Poliţia Rutieră.