Stirile National TV
A murit Victor Socaciu
Lumea artiștilor este în doliu. Îndrăgitul interpret de muzică folk, Victor Socaciu, a încetat din viață, la vârsta de 68 de ani. El era internat, de mai bine de o lună, la Spitalul ”Carol Davila” din București, cu mai multe probleme de sănătate. Starea sa de sănătate se agravase încă din luna septembrie și era din ce în ce mai slăbit. Victor Socaciu a suportat, în trecut, și un transplant de rinichi, iar, la începutul anului, a fost bolnav de COVID-19. Anunțul trist al decesului artistului a fost făcut de fiica sa, Ana-Maria Socaciu, pe o rețea de socializare. ”O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi“, a scris fiica artistului.