Stirile National TV
Absolvenții de gimnaziu află la ce liceu vor învăța din toamnă
Aproape 113.000 de elevi din întreaga ţară au aflat în ce liceu vor învăţa din toamnă, în urma repartizării computerizate organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale. 27.700 de candidaţi din totalul celor 140.706 eligibili nu s-au înscris pentru această etapă. Anul acesta se organizează doar două etape de admitere, faţă de trei, cum a fost anul trecut, iar repartizarea computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face într-o singură etapă. Astfel, candidaţii care au participat şi au rămas fără un loc la liceu în urma repartizării computerizate pot fi distribuiți de către comisiile de admitere judeţene sau cea a municipiului Bucureşti pe locurile rămase libere, în perioada de rezolvare a situaţiilor speciale. De asemenea, anul acesta a crescut și ponderea mediei de la evaluarea națională.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Ponderea mediilor peste 5 la Evaluarea Naţională a ajuns la 77%, în urma soluţionării contestaţiilor. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională, care reprezintă 80% şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, care are 20%."
Rata de participare la Evaluarea Naţională a fost de 97,1%, iar şase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. Anul trecut, procentul absolvenţilor clasei a opta care au obţinut medii peste 5 la Evaluarea Naţională a fost 75,1%. Cele mai căutate licee din ţară rămân Colegiul Naţional "Sfantul Sava", Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" și Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr".