Stirile National TV
Accident foarte grav în județul Arad
Tragedie cumplită pe o şosea din judeţul Arad! Două persoane au murit şi alte zece au fost rănite, după ce un autocar şi un microbuz s-au ciocnit frontal! Trei dintre răniţi sunt în stare critică. Microbuzul transporta 15 muncitori care se îndreptau spre o fabrică din Curtici. Potrivit primelor date ale anchetei, accidentul a fost provocat de şoferul microbuzului, care a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de autocar. Bărbatul în vârstă de 31 de ani este grav rănit, astfel că nu poate fi audiat. În urma accidentului, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie şi au trimis la faţa locului un echipaj de descarcerare, şapte ambulante şi o autospecială de stingere a incendiilor. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean din Arad. Cele două persoane decedate sunt un bărbat şi o femeie, care stăteau pe scaunele din spatele şoferului. în autocar nu erau pasageri, acesta deplasându-se pentru a lua muncitori.