Stirile National TV
Accident grav în judeţul Constanţa. Un poliţist a murit
Accident grav noaptea trecută în judeţul Constanţa! Un poliţist detaşat pe litoral a murit, iar alte trei persoane, printre care şi un jandarm, au fost grav rănite. Accidentul rutier a avut loc pe Drumul Naţional 39, între localităţile constănţene 2 Mai şi Vama Veche. Potrivit anchetatorilor, poliţistul conducea o autospecială de serviciu, iar la ieşirea de pe un drum lateral, dinspre plaja 2 Mai către DN 39, a fost lovit din spate de un autoturism. În urma impactului, cele două autoturisme au fost proiectate în afara părţii carosabile. Astfel, atât jandarmul, care se afla în autospeciala poliţiei, cât şi alte două persoane aflate în celălalt autovehicul au fost rănite.
Imediat, la faţa locului au sosit mai multe echipe de intervenţie. Poliţistul, în vârstă de 53 de ani, a intrat în stop-cardiorespirator. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, dar, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul a fost declarat decedat. Jandarmul s-a ales cu patru coaste rupte, însă acum se află în stare stabilă, fiind internat la Spitalul Judeţean Constanţa. Acolo au ajuns şi şoferul celuilalt autoturism şi pasagera din dreapta.
Agentul de poliţie era căsătorit şi avea trei copii. El activa în cadrul I.P.J. Vaslui, însă, pe perioada verii, a fost detaşat la Biroul de Poliţie Vama Veche. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.