Stirile National TV
Accident în lanț, la Timișoara
Accident în lanţ, pe Calea Lugojului din Timișoara, locul în care, duminică, poarta de intrare în oraș a fost luată de vijelie și aruncată în automobilul unui tânăr, omorându-l pe loc. Cinci oameni au fost răniți în accidentul produs astăzi, în care au fost implicate trei mașini. Potrivit poliţiştilor, o şoferiţă de 19 ani nu a acordat prioritate unui alt autoturism şi l-a lovit în plin. Mașina lovită a ricoșat într-o altă maşină, care staţiona pe marginea drumului. La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, paramedici şi polițiști. În cele trei maşini, se aflau şapte persoane, însă doar cinci au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dintre acestea, două au refuzat transportul la spital. Potrivit medicilor, răniții spitalizați sunt, acum, în afara oricărui pericol. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.