Stirile National TV
Accidente de Paşte
Accidente teribile, înainte de Paşte. Doi tineri din Botoşani au fost grav răniți, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autoturism parcat pe marginea drumului. În urma impactului, bărbații au fost proiectați prin geamurile mașinii. Tinerii se zbat acum între viaţă şi moarte. Niciunul nu purta centura de siguranţă, în momentul impactului. Un şofer neatent, în vârstă de 23 de ani, din Sibiu, a izbit un motociclist şi l-a proiectat într-o altă mașină. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere. La fața locului, s-au deplasat de urgență polițiștii și medicii. Motociclistul a fost găsit în stare conştientă, dar rănit și a fost transportat la spital. O tragedie era să se petreacă şi pe autostrada A1! Un bolid a luat foc în mers, între Timișoara și Lugoj. Din fericire, pasagerii au reuşit să se salveze în ultima clipă și au sunat la 112. Panică a fost și la Ploiești, unde o cisternă încărcată cu 35.000 de litri de gaz s-a răsturnat pe șosea. Din fericire, nu au existat scurgeri de combustibil, însă traficul în zonă a fost blocat preventiv. Șoferul autocamionului a scăpat teafăr.