Stirile National TV
Accidente tragice pe mai multe șosele din țară
Accidente teribile pe şoselele din ţară! La Mangalia, un adolescent de 16 ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un stâlp. Impactul a fost atât de puternic, încât vehiculul s-a rupt în două. Un alt băiat de 15 ani aflat în maşină a fost grav rănit.
AMBIANȚĂ
În apropiere de Medgidia, o maşină s-a răsturnat. Şoferul, în vârstă de 50 de ani, a murit pe loc, iar cei patru pasageri au fost transportaţi la spital, trei dintre ei fiind în comă.
La unitatea medicală unul dintre răniţi a decedat. Poliţiştii au constatat că nici şoferul şi nici pasagerul din dreapta nu au purtat centuri de siguranţă. Un accident a fost și în județul Vrancea. O femeie de 29 de ani a fost rănită, după ce trei maşini s-au tamponat.
VOX: "S-a frânat dintr-o dată în mers, doamna s-a izbit în el și eu în doamna, (...), ce sa fac în stânga aveam mașină, unde era să mă duc în carosabil."
VOX: "Mergeam pe drum, am simțit că nu mai am aer și am tras pe dreapta și din dreapta m-am trezit în spate în mașina mică și din spate a venit mașina astalaltă, dar aveam 50 la oră."
Polițiștii fac cercetari pentru a stabili circumstantele exacte în care s-au produs accidentele.