Stirile National TV
Acord G20 pentru diminuarea rezistenței la antibiotice
Miniştrii Sănătăţii din G20 vor colabora pentru a diminua rezistenţa faţă de antibiotice. G20, grupul ţărilor cu cele mai dezvoltate economii din lume, s-a întrunit pentru prima dată în acest an, sâmbătă, la Berlin. Participanții au anunțat că vor colabora pentru a diminua acest fenomen îngrijorător. Rezistenţa la antibiotice este capacitatea naturală sau dobândită a unui microorganism de a rezista efectelor unuia sau mai multor antibiotice. Rezistența poate să apară prin selecţie naturală sau prin mutaţii. Odată apărută rezistenţa la antibiotice, gena care codifică acest caracter se poate răspândi la alte celule. O bacterie poate purta simultan mai multe gene de rezistenţă la antibiotice, fiind numită în acest caz multirezistentă.
ALEXANDRA GEORGESCU, reporter "Oficialii reuniți la Berlin au anunţat că vor începe să implementeze o serie de planuri naţionale în scopul diminuării rezistenței la antibiotice, până la sfârşitul anului viitor. Totodată, aceștia au declarat că vor ajuta ţările sărace să îmbunătăţească accesul populaţiilor lor la medicamente comercializate la preţuri convenabile."
Germania, care, anul acesta, deţine preşedinţia G20, a calificat acordul drept ”o realizare importantă”. Toate ţările participante la G20 au acceptat să se ocupe de această problemă şi să implementeze sisteme ce impun obligativitatea emiterii unor reţete medicale pentru prescrierea de antibiotice. Considerând că globalizarea a ajutat bolile infecţioase să se răspândească mult mai repede decât în trecut, reprezentanţii celor 20 de state participante s-au angajat să întărească sistemele de sănătate naţionale şi să îşi amelioreze capacitatea de a reacţiona la pandemii şi în faţa altor riscuri de sănătate publică.