Stirile National TV
Acord pentru sprijin financiar
Guvernul are în plan acordarea unor ajutoare financiare pentru fermieri. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, după consultările cu reprezentanții fermierilor, procesatorilor și rețelelor de magazine, că statul va acorda o serie de subvenții financiare, pentru susținerea fermierilor și a pieței laptelui. Primele plăți, aferente cererilor depuse de crescătorii de vaci de lapte până la data de 23 martie, vor fi făcute începând cu data de 15 mai. Ulterior, va fi organizată o a doua sesiune de depunere a cererilor de plată, subvențiile urmând să fie virate către beneficiari în al doilea semestru al acestui an. De asemenea, în urma consultărilor, reprezentanţii procesatorilor şi cei ai marilor magazine au convenit o reducere a preţului pentru laptele de consum, pe o perioadă de şase luni. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, începând cu viitorul an şcolar, Executivul intenționează să extindă ”Programul pentru şcoli” şi ”Masa caldă în şcoli”, astfel încât elevii să primească produse lactate în fiecare zi de curs, nu doar de trei ori pe săptămână, cum se întâmplă în prezent.