Stirile National TV
Adolescentă supusă unui ritual satanist, drogată și, apoi, violată
Caz șocant în Giurgiu! O fată de 16 ani a fost fost supusă unui ritual satanist și violată, de un bărbat de 25 de ani. Întreaga scenă a fost filmată și, ulterior, a fost realizat un videoclip cu scene din timpul actului sexual, care a fost distribuit pe rețelele de socializare. Potrivit Poliției, fapta a fost comisă în luna iulie, într-o clădire abandonată din Giurgiu. La fața locului se aflau, pe lângă violator și victima acestuia, trei adolescenți, care au și filmat ce s-a întâmplat acolo. După mai bine de o săptămână, fata, elevă la o școală din Giurgiu, a aflat de la o colegă de filmulețul în care apărea în timp ce întreţinea raport sexual cu bărbatul de 25 de ani.
TORA APETRII, reporter "Anchetatorii au reconstituit, ulterior, întreaga poveste. Astfel, fata s-ar fi dus cu bărbatul de 25 de ani și cu cei trei adolescenți în clădirea abandonată. Acolo, au consumat alcool, după care adolescenta a fost supusă unui ritual satanist. Se pare că ritualul și alcoolul au emoționat-o și, ca să o liniștească, bărbatul i-a dat o țigară tip joint din care a tras 3 fumuri. Fetei i s-a făcut rău și a leșinat. S-a trezit a doua zi dimineața în acelaşi loc, pe o saltea carbonizată, complet dezbrăcată și având înfipte în palme cioburi de sticlă."
Potrivit D.I.I.C.O.T., când s-a trezit, dimineața, adolescenta avea dureri mari în zona genitală și în zona abdomenului. Se pare că ea nu a spus nimănui ce i s-a întâmplat și povestea macabră a ieșit la iveală abia după distribuirea filmulețului pornografic pe rețelelele de socializare. Bărbatul a fost prins în 3 noiembrie, în Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”. El a fost reținut și condus la sediul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu. La propunerea procurorilor, instanța a hotărât ca acesta să fie cercetat în stare de arest preventiv.