Stirile National TV
Afacerea penală ”City Insurance”
Ies la iveală aspecte șocante, în afacerea ”City Insurance”! Procurorii Parchetului General au ridicat documente și obiecte de la compania de asigurări aflată în pragul falimentului, în urma perchezițiilor efectuate în dosarul privind infracţiunile de bancrută frauduloasă, delapidare, spălare de bani, fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Documentele și obiectele, descoperite în timpul perchezițiilor au legătură cu împrumuturile companiei City Insurance făcute la bănci din Elveţia, despre care anchetatorii bănuiesc că ar fi fost fictive. Dosarul vizează 20 de persoane din conducerea şi acţionariatul companiei City Insurance, printre care și Dan Odobescu, cumnatul lui Adrian Năstase, dar şi persoane care, în perioada 2016 - 2020, făceau parte din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, fiind responsabile de sectorul ”supraveghere asigurări”. Compania de asigurări mai are pe rol o plângere la Direcția Națională Anticorupție, legată de o favorizare a companiei de către fosta conducere a ASF, precum și una la DIICOT, depusă de acționarii City Insurance față de cei care au gestionat afacerile acesteia din România.