Stirile National TV
Alarmă la spital
Planul Roșu de Intervenție, activat din nou, sâmbătă dimineață, la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" din Timișoara. Alarma s-a dat la 7.37 dimineaţa, când la locul evenimentului au fost trimise o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, două autoscări mecanice, două autospeciale de transport personal și victime multiple şi două ambulanțe SMURD, cu 28 de subofițeri. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că fumul provenea de la aparatul de RMN situat la parterul clădirii. Au fost evacuaţi aproximativ 46 de copii şi 42 de adulţi, care au fost relocaţi într-o altă clădire. Din fericire, nu au fost persoane rănite sau intoxicate cu fum. În aceeaşi unitate spitalicească a izbucnit un incendiu în luna septembrie. Nici atunci nu au fost înregistrate victime.