Stirile National TV
Alexandru Sfârlea și-a lansat primul său roman la sediul Baroului Bihor
Cunoscutul poet orădean Alexandru Sfârlea și-a lansat primul său roman la sediul Baroului Bihor din Oradea! “Strol” este o aparitie inedită, născut din ideea că uneori timpul nu mai are răbdare. În momentul în care cititorul va deschide acest volum a lui Alexandru Sfârlea va descoperi o viață plină de întâmplări și neprevăzut ce a meritat să fie scrisă pe hârtie.
ALEXANDRU SFÂRLEA, poet
“O privire aspra, dură, necruțătoare as putea spune, asupra propiei vieți. Nu am menajat pe nimeni și nimic, nici pe mine însumi.”
Prezent la evenimentul de lansare poetul și dramaturgul Pașcu Balaci a mărturisit că a citit cartea colegului său pe nerăsuflate și că după el volumul este o spovedanie a unui învingător, nu a unui învins.
PAȘCU BALACI, poet și dramaturg
”Eu trebuie să spun că a scris un român care mie mi se pare original. Este un roman confesiv până la nivelul patologic, ca să zic așa. Eu nu aș fi spus tot ce spune el în cartea asta. El a spus totul!”
conf. univ. dr. DAN POPESCU
“E într-adevar tot ce se întâmplă acolo foarte, foarte puternic și foarte antrenant”.
"Strol" este al șaptesprezecelea volum publicat de către poetul orădean, Alexandru Sfârlea.