Stirile National TV
Alimentație cumpătată
Masa de Paște trebuie să fie plină cu bunătăți tradiționale specifice acestei sărbători, însă, de cele mai multe ori asocierea acestor preparate nu este tocmai benefică organismului, iar nutriționiștii ne recomandă să mâncăm cumpătat.
LYGIA ALEXANDRESCU, nutriționist
”În bucătăria românească există diversitate mare de alimente, în special, pe bază de proteine și aici trebuie să avem foarte mare grijă pentru că, în general, chiar dacă nu tot postul, dar s-a postit sau s-au postit ultimele două, trei săptămâni. Și atunci, avalanșa mare de proteine de origine animală, asta însemnând carne de miel, carne de ied, carne de iepure mai nou se poartă, carne de pasăre, de porc, iată se regăsesc și ouă multe, se regăsesc pe mesele românilor. Dacă s-a ținut post trebuie început pe îndelete, adică gustat din toate, însă nu făcut excese. Ce e foarte important este ca aceste alimente tradiționale românești să fie asociate cu multe legume, pentru că piața abundă acum în salată verde, în ridiche, în ceapă verde. Și atunci, pe lângă orice conține carne, ou să avem și multă salată.”
În ceea ce privește ordinea felurilor de mâncare, dar și micile plăceri dulci nevinovate, nutriționiștii ne împart câteva secrete pentru a ne bucura de ele fără a exagera.
LYGIA ALEXANDRESCU, nutriționist
”Inclusiv masa de prânz, pentru că vorbim și despre masa de prânz, să înceapă cu o supă. E foarte important, dacă nu ne place acea supă de miel sau nu avem putința să avem supă de miel, ciorbă de miel, măcar o ciorbă de pui sau o zeamă care să ajute mult digestia alimentelor care vor urma la felul doi. 02:23 – 02:33 Vorbim despre deserturile de Paște care sunt delicioase, așteptăm cozonacul, așteptăm pasca. Le consumăm între mese. Nu mâncăm un mic dejun copios și mai radem și o felie de cozonac. Porția undeva la 150 de grame.”
Un mic secret există și pentru a ne feri de risipa alimentară.
LYGIA ALEXANDRESCU, nutriționist
”Dacă vorbim despre buget, este într-adevăr limitat anul acesta, în sensul că toate sunt foarte scumpe și atunci încercăm să limităm. Nu cumpărăm cantități mari ca să nu avem ce arunca, pentru că de multe ori aruncăm. Adică, ne facem calculul câte persoane sunt la masă plus doi.”
Potrivit nutriționiștilor, o atenție deosebită trebuie acordată și alimentației copiilor. Ea nu trebuie să difere foarte mult de cea a adulților, dar trebuie să fim atenți la gramaj și la consumul de sare.
LYGIA ALEXANDRESCU, nutriționist
”Copiii ar trebui să mănânce cam același lucru. Adică nu le dăm copiilor ceva foarte bun și ceva mai puțin bun nouă. Acesta este motivul pentru care gătim dietetic, nu punem foarte multă sare. Dacă avem copii foarte mici, într-adevăr vor fi porții fără sodiu, adică fără sare adăugată. În plus cantitatea de carne va fi mai mică, raportat la vârsta copilului, însă e iarăși important să îi obișnuim cu gustul tradiției. Atâta timp cât mâncăm noi carne de miel sau drob de miel, un cubuleț ar trebui oferit și copilului, pentru că în felul acesta va ști cum să ducă mai departe tradiția mesei de Paște.”
De asemenea, specialiștii în alimentație ne reamintesc importanța hidratării și a odihnei. Dar, mai ales, să nu uităm că această sărbătoare este despre lumină și iubire, mai mult decât despre bucatele pe mese.