Stirile National TV
Alunecări de teren în Dâmboviţa
Situatie grava în judetul Dâmbovita! Mai multe gospodarii din localitatea Văleni sunt afectate de alunecările de teren si trei familii au fost evacuate deja. Oamenii au fost nevoiti sa se mute la rude sau cunostinte. În zonă sunt probleme şi la reteaua electrică deoarece un stâlp de joasă tensiune a luat-o la vale. Din cauza alunecarii terenului, s-au produs si acumulari de apă iar autoritatile au fost nevoite sa intervină si sa dreneze apa cu ajutorul unui buldoexcavator. Şi în Mureş, aproape 900 de consumatori din nouă localităţi au rămas fără energie electrică din cauza vremii nefavorabile. Reţeaua de alimentare a fost avariată în urma vântului şi a ploilor puternice.