Stirile National TV
A.N.A.F. controlează casele de marcat
Sute de avertismente şi amenzi de 7,6 mil. lei, date de inspectorii ANAF într-o singură lună! Conform unui comunicat al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, în cadrul controalelor efectuate în luna august, inspectorii au identificat abateri în privinţa modului în care firmele fiscalizează încasările prin intermediul caselor de marcat. Au fost verificate peste 1.300 de unități comerciale, în urma cărora s-au aplicat avertismente, s-au decis confiscări de numerar şi suspendarea activității. În timpul controalelor, contribuabilii au fost informaţi din nou despre obligaţia legală de a se dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic. După depunerea planului de remediere, se vor aplica sancțiuni, iar amenzile vor ajunge până la 10.000.