Stirile National TV
Anchetă în cazul osemintelor descoperite printre gunoaie, pe un teren din Craiova
Anchetă în cazul osemintelor descoperite în gunoiul aruncat pe un teren de la marginea oraşului Craiova. Oamenii legii încearcă să stabilească cine este persoana decedată și cum au ajuns oasele acolo. Sicriul cu oseminte a fost descoperit de doi craioveni pe un teren care aparţine Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și a Fondului Locativ Craiova, instituție care se ocupă și de adminstrarea cimitirelor oraşului. Din primele cercetări rezultă că resturile umane nu aveau cum sa ajungă acolo, dacă nu erau aduse intenţionat de angajaţii unuia dintre cimitirele oraşului. În paralel cu ancheta procurorilor a fost demarată și o verificare internă în cadrul regiei.
RELA FILIP, director, RAADPFL Craiova "În această clipă, noi anchetăm şi o să vă dăm un rezultat când se termină ancheta. Cu siguranţă, au fost duse acolo de angajaţii regiei. Nu se ştie din ce cimitir. Noi administrăm patru cimitire. Asta cercetăm."
Localnicii sunt şocaţi de cele întâmplate şi nu îşi explică de ce ar fi făcut cineva aşa ceva.
VOX "Asta e de la Dumnezeu, lasat din pământ. Suntem făcuţi din pământ, în pământ să intrăm. Deci, putea să le mute în altă parte."
VOX "Nu este normal. Ori arse, ori puse acolo și, după şapte ani, cum fac ei. Tot vreunii de au scos pe cineva, de au ştiut că mai e acolo."
Anchetatorii au mai găsit un sicriu pe terenul administrat de Regia Autonomă a Domeniului Public şi Fondului Locativ. Până în acest moment nu s-a anunţat, însă, dacă înăuntru se aflau şi rămăşiţe umane.