Stirile National TV
Anchetă la D.R.P.C.I.V., în scandalul ”Tăriceanu sare coada”
Anchetă la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, în scandalul în care este implicat șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Șeful Senatului a fost filmat de o echipă news.ro în urma cu patru zile, când s-a dus la sediul Direcției să-și reînnoiască permisul de conducere și a ocolit coada de aproximativ o mie de persoane pe o ușă din curtea interioară. Acolo a fost asteptat de reprezentanți ai instituției, care l-au condus în cladire și i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului. În tot acest timp, în care Tariceanu a completat documentele și a făcut fotografia pentru noul permis, publicul nu a avut permisiunea să intre în clădire. Și Instituția Prefectului a anunțat că vor fi declanșate verificări la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, în acest caz. Anchetele sunt dispuse după ce avocatul Elenina Nicuț a trimis, la Directia Națională Anticorupție un denunț împotriva lui Calin Popescu Tăriceanu pentru infracțiunea de folosire a influenței din funcția de președinte de partid în scopul obținerii de foloase necuvenite după ce a beneficiat de un tratament preferențial când a fost primit prin curtea interioară a D.R.P.C.I.V. ca să își preschimbe permisul de conducere.