Stirile National TV
Angajații INS, nemulțumiți de salarii
Protest al salariaților Institutului Naţional de Statistică! Peste 100 de persoane au pichetat sediul instituției din Capitală, cu ocazia Zilei Statisticianului. Oamenii s-au plâns de faptul că sunt supuși discriminărilor salariale, atât în cadrul instituţiei, cât şi în raport cu alte categorii de bugetari. Ei au cerut demisia preşedintelui INS, Tudorel Andrei. Protestatarii susțin că discriminarea salarială din interiorul INS este generată de măsurile luate de conducere, între care deciziile de încadrare la nivel minim de salarizare, ce au generat acţiuni colective în instanţă, interpretarea sentinţelor judecătoreşti în defavoarea salariaţilor, întârzierea cu câţiva ani a examenelor de promovare și neimplicarea în promovarea unor acte normative privind salarizarea personalului INS, la un nivel comparabil cu cel din alte instituţii din administraţia centrală. Este cel mai recent dintr-o serie de proteste organizate de sindicatul din cadrul Institutului Naţional de Statistică, în ultimele șapte luni. Reprezentanții salariaților le-au adresat o invitație la dialog liderilor din coaliția de guvernare și ministrului Muncii, Marius Budăi.