Stirile National TV
Apelul transportatorilor rutieri către Guvern
Apel disperat al transportatorilor, către Guvern! Transportatorii cer de urgenţă exceptarea șoferilor profesionişti români și străini de la măsurile de carantină și de la prezentarea unui test RT-PCR sau a unei dovezi de confirmare a vindecării de COVID-19. Măsura ar ajuta la evitarea blocajelor la frontiere și respectarea culoarelor verzi din interiorul Uniunii Europene. Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România înțelege necesitatea impulsionării campaniei de vaccinare, însă, consideră că șoferii profesioniști sunt lucrători esențiali, care s-au aflat în linia întâi încă de la începutul pandemiei, livrând bunurile necesare pentru consumul și sănătatea populației. U.N.T.T.R. consideră că oricare decizie de carantinare a şoferilor profesionişti poate duce la blocaje grave în lanțurile de aprovizionare, dar ar afecta și afacerile firmelor de transport. La solicitarea Știrilor Național TV, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a precizat că solicitarea transportatorilor nu poate fi acceptată. Nici diplomații nu beneficiază de astfel de excepții, a completat oficialul din M.A.I.. Potrivit datelor oficiale, industria de transport rutier generează 5% din PIB și înregistrează o contribuție de 5,68 miliarde euro la exportul de servicii în 2020 și de 6,26 miliarde euro în 2019.