Stirile National TV
Atelierele de croitorie și producătorii de încălțăminte se reorientează
În plină pandemie de Covid-19, mai multe ateliere de croitorie care realizează cămași, rochii și costume și-au modificat linia de producție şi au trecut la confecţionarea de măşti de protecţie. Același lucru îl fac și producătorii de încălțăminte. Reprezentanții unui atelier de croitorie ne-au spus că au început să confecționeze măști pentru a veni în sprijinul instituțiilor statului care au nevoie, dar și pentru a-i ajuta pe oameni.
ALINA BORCOTECI, manager, atelier de croitorie
“Am decis să confecționăm și măști de protecție, să venim în sprijinul societății, deoarece după cum bine știm producția de cămăși, costume rochii a scăzut, deoarece evenimetele au fost amânate, astfel am decis să confecționăm măști de protecție în primă fază datorită solicitărilor, am donat către instituții ale statului, către biserici, spitale. Ulterior, la solicitarea clienților am și vândut o mică parte dintre ele, dar nu pentru a avea un beneficiu în urma confecționării măștilor ci pentru a susține societatea.”
În această perioadă, cifra de afaceri a scăzut pentru toți producătorii din toate domeniile, în România.
IOANA CRISTODORU, producător de încălțăminte
“Am fost nevoiți să ne orientăm către fabricarea altor produse, am studiat piața, am văzut că este o cerere destul de mare pentru măști de bumbac și astfel am achiziționat utilaje și am angajat oameni pentru acest lucru. Cât de mult a fost afectată cifra de afaceri în această perioadă? Noi producătorii de pantofi, de rochii de lucruri care sunt cerute la evenimete vă dați seama că am fost destul de mult afectați. Va dați seama că cifra de afaceri încercăm să o menținem pe aceleși linii, dar ne reorientăm.”
Reprezentanții altor ateliere de croitorie au început să confecționeze măști personalizate.
ANISA SĂNDULACHE, manager, atelier de croitorie
“Sunt personalizate total, absolute toate, adică putem să punem inițialele clientului, ori brodate, ori cu cristale aplicate peste. Iată aici, aplicațiile."
DRAGOȘ SĂNDULACHE, manager, atelier de croitorie
“Sunt și bărbați care vor cu fir de aur și desigur că putem să o facem, unii vor cu cristale pentru că pe partea de cămăși, la cămășile de seară merg foarte bine nasturii din cristale și atunci putem sa aplicăm pe masca bărbatească, iar următorul pas este să facem cred pentru mirese. 04.06 PLUS 04.46 “Sunt foarte mulți care nu au anulat evenimentele, ci efectiv le-au amânat, dar le-au amânat tot pentru anul acesta, adică în loc să facă în aprilie, în mai le-au mutat pentru iulie, august, septembrie, deci cu siguranță cei care vor face eveniment anul acesta cum ar fi nuntă sau botez, toți vor fi obligați să poarte măști și atunci la costum nu poți purta o mască de unică folosință și atunci îți trebuie una fashion.”
Măștile devin un accesoriu obligatoriu în spațiile publice închise și în transportul în comun din 15 mai. Anunțul a făcut chiar în această săptămână de președintele Klaus Iohannis.