Stirile National TV
Atenție, înainte de a pleca în vacanță!
În plin sezon estival, stațiunile sunt luate cu asalt de către turiști. Daniela Cap a fost alături de ascultătorii Național FM, în cadrul emisiunii "3 Ore cu Cap" și le-a oferit turiștilor câteva sfaturi pentru a nu uita lucruri utile înainte de a pleca în vacanță.
DANIELA CAP, realizator, Național FM
"Cercetătorii americani au făcut un sondaj care arată că orice persoană care pleacă în vacanță uită acasă cel puțin trei lucruri. Acestea ar fi: încărcătorul de telefon, articolele de toaletă și produsele de înfrumusețare, urmate de crema de protecție solară și medicamentele. La mine cred că ar fi crema de protecție solară, articolele de toaletă și produsele de înfrumețare lăsate în urmă. Încărcătorul și medicamentele sigur nu ar lipsi din geantă. Știu că sunteți cu noi dragilor, vă mulțumim din suflet pentru asta de aici de la Mamaia împreună trecem vara cu marea până la final de august, avem concursuri cu premii."
AMBIANȚĂ MUZICALĂ
Daniela Cap se află în stațiunea Mamaia din județul Constanța până pe 9 august, iar din 12 august campania este preluată de realizatorul de radio Național FM, Mihai Dacin. Vara Național FM de la mare este plină de distracție, muzică pentru toate gusturile și concursuri cu premii.