Stirile National TV
Atenție la căpușe
Atenție la căpușe! Specialiştii vin cu sfaturi practice de prevenire la expunere, dar şi cu măsuri ce trebuiesc luate imediat, în cazul muşcăturii. În ţara noastră există 30 de specii de căpuşe, paraziţi externi care se hrănesc cu sângele corpului gazdă: om sau diverse animale. Acestea pot transmite boli periculoase, cea mai cunoscută fiind boala Lyme, care nedecoperită la timp poate da probleme cardiace sau neurologice. Căpușele se găsesc în zonele cu iarbă și umiditate crescută, precum păduri, parcuri, pajiști sau tufișuri.
FLORINA ILICEA, reporter
”Printre măsurile de prevenire a expunerii la căpușă se numără folosirea substanțelor repelente, cum ar fi spray-uri împotriva căpușelor, dar care, atenție: sunt contraindicate gravidelor și copiilor. La iarbă verde, purtați haine și încălțăminte de culoare deschisă, și acoperiți-vă brațele și picioarele. Este recomandat, de asemenea, ca și păturile de picnic să fie de culoare deschisă, astfel încât căpușele să fie observate ușor.”
La sosirea acasă, este recomandat să fie verificate atent bagajele, hainele și mai ales animalele de companie. Tratarea hainelor folosite în zonele în care ar putea exista căpușe se face prin spălarea și uscarea cel puțin 1h cu aer cald. Pentru a transmite Boala Lyme, căpușa trebuie să se fixeze și să se hrănească cel puțin 24-72 ore, motiv pentru care este esențial ca insecta să fie depistată cât mai rapid. Îndepărtarea căpușei se poate face în camera de gardă a unui spital de urgență, de către medicul chirurg. Este important ca aceasta să fie extrasă în totalitate, fără a rupe partea posterioară a corpului, iar capul să rămână înfipt în rană. Ulterior, se recomandă consultarea unui serviciu de Boli Infecțioase.