Stirile National TV
Atenționare de ninsori și viscol pentru întreaga țară
Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, în întreaga ţară. Meteorologii au emis o atenționare valabilă de vineri dimineață, de la ora 8.00, până în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.00. Totodată, a fost emis și cod portocaliu de viscol pentru mai multe zone de munte. Centrul Infotrafic a impus deja restricţii pentru maşinile de mare tonaj, în judeţul Maramureş, unde ninge abundent. Vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia. În seara zilei de vineri şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă, vântul va sufla cu putere, mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55 - 65 de kilometri pe oră şi, pe arii restrânse, 70 - 75 de kilometri pe oră. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.
În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte, va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vântul va sufla cu peste 90...100 km/h, viscolind puternic și troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 de metri. Meteorologii au prelungit avertizările cod portocaliu de viscol emise pentru judeţele Neamţ şi Suceava, care au ieşit din vigoare la ora 10.00, până la ora 16.00. Totodată, a fost emisă o avertizare cod portocaliu şi pentru judeţul Cluj, valabilă până la ora 14.00. Şi aici, la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele de vânt pot depăşi 90 de kilometri la oră.