Stirile National TV
Audiaţi după 29 de ani
Încep audierile în Dosarul Revoluţiei! Aproape 6.000 de persoane vor da declarații în faţa procurorilor militari. Este vorba de persoane vătămate, părţi civile ori succesorii acestora, care vor fi citate în perioada imediat următoare la sediile parchetelor militare din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara sau la inspectoratele judeţene de poliţie din judeţele în care acestea îşi au domiciliul, respectiv la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Având în vedere numărul mare al persoanelor care vor fi chemate pentru audieri, acestea sunt rugate să se prezinte la sediul unităţilor de parchet sau de poliţie indicate în citaţii, numai la data şi ora menţionate. Procurorii militari precizează că în prezent se fac verificări pentru identificarea tuturor persoanelor care, în perioada 17 – 31 decembrie 1989, au fost ucise sau rănite, au suferit vătămări fizice sau psihice ori au fost private de libertate într-un mod grav.
Procurorii militari susţin că deciziile şi ordinele venite în zilele Revoluţiei de la Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organismul de facto de conducere a ţării, au avut un caracter diversionist, fiind de natură a crea confuzie şi panică, prin faptul că efective militare, complet echipate de luptă, primeau ordine de deplasare fără coordonare cu alte unităţi, şi fără asigurarea liniiilor de comunicaţii necesare. Până acum, în dosarul Revoluţiei a fost extinsă urmărirea penală pentru Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, pentru infracţiuni contra umanităţii.