Autonomia Ținutului Secuiesc, resuscitată



Proiect de lege privind autonomia Ținutului Secuiesc, pe agenda aleșilor din Camera Deputaților! Subiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc este resuscitat de parlamentarii UDMR Zakarias Zoltan și Kulcsar Terza Joszef Gyorgy, care au depus la Parlament trei proiecte de lege. Este vorba despre propunerea legislativă privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, cea privind legea cadru care să reglementeze autonomia culturală a comunităţilor naţionale și propunerea privind statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România. Potrivit proiectului privind autonomia, ”locuitorii Ținutului Secuiesc se constituie în comunitate autonomă”. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a cerut respingerea acestor proiecte. ”Am propus președintelui Camerei Deputaților să ia măsuri rapide, astfel încât inițiativele toxice ale unor afiliați ai grupului UDMR să fie respinse de urgență, la nivel legislativ. Astfel de propuneri legislative izolate care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice nu au ce căuta într-un stat democratic. Această discuție, care apare o dată la ceva timp, nu își are rostul”, a transmis șeful Executivului pe pagina sa de Facebook. Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a transmis pe pagina sa de socializare că a convocat de urgență plenul Camerei Deputaților, joi, la propunerea lui Marcel Ciolacu, ”pentru a respinge inițiativele toxice ale unor parlamentari afiliați grupului UDMR privind așa zisa autonomie a Ținutului Secuiesc și separarea cetățenilor români pe criterii etnice”.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook