Stirile National TV
Avertisment din partea A.N.A.F., privind fraudele prin SMS
Agenția Națională de Administrare Fiscală avertizează populația cu privire la comiterea fraudelor prin SMS. ANAF atrage atenţia contribuabililor că sunt trimise mesaje de tip SMS și e-mail-uri, în care sunt solicitate, în numele Fiscului, date personale. În mesaje, destinatarii sunt informaţi cã pot primi bani de la ANAF. Potrivit unui comunicat al Fiscului, oamenii sunt îndrumați, astfel, prin SMS-ul capcană, să acceseze un site, care pune la dispoziție un formular în numele ANAF, în care trebuie completate date personale, inclusiv date ale conturilor şi PIN-urile acestora. Agenția Națională de Administrare Fiscală le recomandă celor care primesc astfel de SMS-uri sau email-uri să nu acceseze site-ul. Contribuabilii trebuie să știe că ANAF nu transmite informaţii nesolicitate prin sms, iar portalul oficial al instituţiei este www.anaf.ro, se arată în comunicatul Fiscului.