Stirile National TV
Balul aviatorilor
Mare sărbătoare în breasla aviatorilor. Peste 100 de cadre active și în rezervă s-au reunit la Cercul Militar Naţional pentru a participa la cea de-a 16-a ediţie a Balului Aviatorilor. Şi în acest an evenimentul a fost organizat de Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii.
comandor ALEXANDRU POPA, preşedinte ARPIA Bucureşti
"Sunt prezenți membri ai ARPIA București-Otopeni la această petrecere, membri cuprinși cu vârsta între 20 și 93 de ani. Având în vedere că suntem la început de an permiteți-mi să transmit cele mai frumoase gânduri, multă sănătate și fericire."
DOINA GHIȚESCU, membru ARPIA
"Vreau să vă spun că an de an se întâmplă aici la Cercul Militar Național, la casa Cercului Militar, se întâmplă Balul Revelionului, Revelionul aviatorilor."
La balul aviatorilor a fost invitat de onoare şi generalul cosmonaut Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic. La 14 mai 1981 Dumitru Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spaţial „Intercosmos”. A petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.
gen.r. DUMITRU PRUNARIU, cosmonaut
"Aviatorii români au fost întodeauna buni specialiști, oameni care și-au făcut meseria din dragoste, din pasiune pentru ceea ce au făcut, din aviatori au ajuns și cosmonauți. Întodeauna aviația a reprezentat o castă aparte, o castă deschisă, o castă care pe lângă profesionalismul deosebit, iubește viața. "
Asociaţia Română pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii care numără 1500 de membri are ca scop promovarea spiritului aeronautic, promovarea aviaţiei şi susţinerea imaginii Forţelor Aeriene Române, reprezentarea şi protecţia socială a aviatorilor și a tuturor membrilor săi.