Stirile National TV
Bani pentru fabricarea muniției
Comisia Europeană a dat undă verde unei finanțări în valoare de 500 de milioane de euro, pentru 31 de proiecte de dezvoltare a capacităților de producție de muniție, inclusiv construcția unei fabrici de pulberi pentru muniție în România. Conform ministrului Economiei, Radu Oprea, această fabrică, realizată în parteneriat cu o mare companie germană specializată în domeniu, va produce ”cea mai performantă pulbere din lume în prezent”. Investiția are drept scop creșterea capacității de producție de muniție, la două milioane de proiectile pe an, până în 2025. România va beneficia de 47 de milioane de euro pentru construcția fabricii de pulberi militare, într-un parteneriat între compania Romarm și cea germană. Potrivit Comisiei Europene, cele 31 de contracte de finanțare ar urma să fie semnate în luna mai. Ministrul Economiei a declarat că reprezentanții companiei germane au vizitat deja România și au fost efectuate inspecții în teren, pentru stabilirea conceptului proiectului. Radu Oprea a explicat că, în aprilie, vor avea loc noi vizite tehnice, în scopul definirii complete a proiectului și pentru stabilirea etapelor următoare. El a precizat că, la începutul lunii august, o echipă de tehnicieni germani va sosi în țara noastră.