Stirile National TV
Bani pentru hrană
Peste 2,5 milioane de români au primit cei 250 de lei, care se acordă din două în două luni, pe cardurile sociale. Cu acești bani, persoanele aflate în situații vulnerabile pot beneficia de mese calde sau își pot cumpăra alimente. Este a cincea tranșă de bani virată pe cardurile ”Sprijin pentru România”, în acest an. De acest ajutor beneficiază copiii și adulții, care sunt încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei, pentru tranșele din anul 2023. Primesc acest ajutor financiar și pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 de lei. De cardurile sociale beneficiază și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere și cele monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranșele din anul 2023, familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, precum și persoanele fără adăpost, reglementate conform prevederilor legale. Ultimii bani alocați pentru acest program vor fi transferați către persoanele vulnerabile în luna decembrie a acestui an.