Stirile National TV
Bijuterii ascunse în bagaje
Aproape patru kilograme de bijuterii din aur și argint, ascunse în pungi cu cereale! Asta au descoperit polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Otopeni, în bagajele a două românce care se întorceau din Istanbul, Turcia. Conform oamenilor legii, după ce au intrat în posesia bagajelor de cală, cele două femei au rupt etichetele aplicate pe mânerul bagajelor și au încercat să iasă din aeroport prin zona alocată culoarului verde. În acel moment, polițiștii au acţionat în baza analizei de risc și au făcut un control amănunțit asupra bagajelor. Astfel, au descoperit, disimulate în pungi cu cereale, brățări, inele, medalioane, dar și alte accesorii, cântărind în total 3,7 kilograme. Toate bijuteriile au fost confiscate și preluate de către autorităţile vamale pentru a fi supuse expertizării, iar în funcție de rezultat vor fi luate măsurile legale ce se impun.