Stirile National TV
Brățările pentru agresori, amânate
Sindicatul Europol denunță amânarea emiterii unui ordin privind monitorizarea infractorilor cu ajutorul brățărilor electronice.
RALUCA ALEXE, reporter ”Inițial, implementarea în sistem pilot a măsurii ar fi trebuit să înceapă la 1 martie 2022. Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, însă, că nu există timpul necesar pentru achiziționarea kit-urilor de monitorizare. Astfel, termenul se amână pentru 1 octombrie 2022.”
Reglementarea legală, care trebuia aplicată la începutul lunii martie, presupune ca, până în 2026, persoanelor față de care s-a luat măsura ordinului de protecție să le fie aplicată o brățară de monitorizare permanentă a locului în care se află și a activității. Din 2026, vor fi supuse monitorizării și persoanele față de care s-a luat o măsură preventivă sau se află în executarea unei pedepse. Prima etapă a proiectului, între 2022-2023, va fi aplicată în București și în județele Iași, Mureș și Vrancea, urmând ca, din 2024 și 2025, să fie implementată și în celelalte județe. Totodată, vor fi suplimentate și posturi în Poliție, în scopul asigurării monitorizării non-stop a infractorilor ce poartă un astfel de dispozitiv.