Bucuria Crăciunului, simțită din plin



În prima zi de Crăciun, bucuria sărbătorii s-a simțit din plin la biserica din cartierul bucureștean Brâncuși, unde sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie. Aceștia s-au adunat în număr mare încă de dimineață. După slujbă, atmosfera festivă a continuat cu un moment special dedicat colindelor tradiționale de Crăciun, interpretate cu măiestrie de corul Evia.

AMBIANȚĂ

"Praznicul nașterii Domnului nostru Iisus Hristos la Biserica Brâncuși este încununat de colindele corului bisericii noastre, corul Evia, de comunitatea noastră frumoasă. Astăzi s-au împărtășit în număr foarte mare. Moș Crăciun a venit pentru a răsplăti bunătatea lor și pentru a-i încuraja în misiunea pe care o au în a vesti nașterea Domnului prin frumoasele lor colinde. Vă urăm să fiți binecuvântați, acest praznic al nașterii Domnului să vă aducă în suflete bucurii, pace, împliniri și lumina pruncului Iisus Hristos."

Spre bucuria celor mici, la finalul evenimentului, în biserică și-a făcut apariția Moș Crăciun, care a adus cadouri și zâmbete pe fețele copiilor prezenți. A fost o zi plină de lumină, cânt și comuniune, în care credincioșii au sărbătorit nașterea Domnului într-un cadru cald și plin de speranță.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook