Stirile National TV
Bunăstarea de Weekend
Ascultătorii Național FM sunt favorizați, pentru că Arando Marquez le oferă ”Bunăstarea de Weekend”, cu motive temeinice de distracție. Sâmbătă, în studioul din Mamaia, Arando l-a avut invitat special pe Nikolaos Papadopoulos, artistul a cărui muzică te duce cu gândul la vacanțele minunate din Grecia, care consideră România a doua lui casă. Nikolaos este solist vocal, compozitor, prezentator și actor, așa că fiecare eveniment muzical la care participă este un spectacol grecesc autentic.
ARANDO MARQUEZ, realizator, Național FM ”Doamnelor și domnilor, așa cum nu v-a obișnuit Național FM, pentru prima dată altceva, în afară de muzică românească, un pic, un pic de muzică de acolo de unde plecăm noi cu toții, adică din Grecia.”
(AMBIANȚĂ MUZICALĂ)
Duminică, Arando Marquez le oferă ascultătorilor o nouă ediție a ”Bunăstării de Weekend”, tot din Mamaia. De luni, studioul estival Național FM se mută în Vama Veche. Până la sfârșitul lunii iulie, Oana Paraschiv, Mihai Găinușă și Arando Marquez sunt alături de ascultători din Vama Veche, iar de la 1 august, ștafeta va fi preluată de o altă echipă. Vara Național FM de la mare este plină de distracție, muzică de calitate și concursuri cu premii, pe placul tuturor ascultătorilor.