Stirile National TV
Bunătăți de toamnă
Toamna nu îi sperie pe amatorii de plimbări în parc, care se bucură de culorile de sezon. Și după câțiva pași în compania celor dragi, se impune și o oprire, pentru a savura bunătăți pe grătar. De la pastramă de oaie, la pește cât mai variat, nimic nu lipsește din meniu, pentru a avea un weekend reușit.
"Pentru că a venit toamna vă așteptăm aici în parc, lângă Biserica Maramureșeană, la căsuța cu bunătăți, vă așteptăm cu o pastramă bună pe grătar, cu un cotlet de berbecuț foarte gustos și foarte fraged, un cotlet de porc, o ceafă de porc, preparatele din pui. Avem cocoșelul pe jar, foarte gustos și foarte bun, avem preparatele din pește, dorada, biban de mare, somon, crap sălbatic, hamsie."
Târgurile gastronomice de toamnă, acum când se culeg roadele și se pun murături, sunt preferate de foarte mulți români, aflați în căutare de produse proaspete și gustoase.