Stirile National TV
C. Ivan: Dăncilă, o ţintă uşoară pentru politicieni mărunţi
Reacțiile după moțiunea de cenzură nu au întârziat să apară! Cătălin Ivan, candidatul Alternativei pentru Demnitate Naţională la președinția României, susţine că a fost mai degrabă o moţiune pusă în mişcare din raţiuni electorale şi care nu convinge pe nimeni. Viorica Dăncilă, o rămăşiţă a regimului Dragnea, a fost o ţintă uşoară pentru politicienii mărunţi, consideră Cătălin Ivan. Candidatul ADN atrage însă atenţia că, după căderea Guvernului, România intră într-o perioadă de criză politică majoră, pentru că, acum, există numeroase incertitudini.
De exemplu, cu ce program electoral vine noua majoritate de guvernare sau ce vor face noii guvernanți mai bun pentru români, cum le vor crește nivelul de trai, cum vor construi bugetul țării și cum vor demara ei marile lucrări de infrastructură? "Peste o lună de zile avem alegeri prezidențiale, iar întreaga agendă publică va fi de acum ocupată de certurile nesfârșite între cei care s-au unit din multe bucăți și bucățele în Parlament ca să dea jos Guvernul Dăncilă", mai spune candidatul ADN. În opinia lui Cătălin Ivan, întreaga clasă politică parlamentară este preocupată exclusiv de interese meschine, jocuri de culise și jocuri electorale. Cei păgubiţi sunt în continuare românii, conchide tânărul politician.