Stirile National TV
Cauzele răspândirii comunitare a coronavirusului
În sfârșit, se întrevăd principalele medii de transmitere a coronavirusului. În condițiile creșterii îngrijorătoare, de la o zi la alta, a numărului de infectrări, specialiștii din Sănătate au ajuns la concluzia că transportul în comun, petrecerile și firmele în care nu sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului sunt responsabile de fenomenul de transmitere în rândul populației.
CARMEN DOROBĂȚ, manager, Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi „Putem spune că sunt principalele zone, pentru că este foarte clar, pentru că este suficient să ne închipuim, că acolo se produce cea mai mare aglomerație și grad de socializare. Pentru că aici este teama noastră, a medicilor, de ușurința cu care acest virus se transmite, iar, în momentul în care și noi intervenim în această ușurință, în sensul că se socializează, nu se păstrează distanța fizică, este clar că acestea sunt zone care se înscriu în primul rând. Pentru a evita aceste zone, în primul rând, trebuie să avem noi grijă de sănătatea noastră și să credem în ceea ce spun doctorii.”
OANA PASCARU, reporter „Pentru a preveni răspândirea coronavirusului și, implicit, infectarea, sunt valabile, în continuare, câteva măsuri de protecție care și-au dovedit eficacitatea pe parcursul pandemiei. Este vorba de purtarea corectă a măștii de protecție, care trebuie să acopere nasul și gura, distanțarea socială și igiena mâinilor.”