Cei mai săraci copii



Un copil din trei trăieşte sub pragul sărăciei, în România! Aşa arată un clasament întocmit de Fondul ONU pentru copii, UNICEF, referitor la progresele realizate în ţări industrializate în vederea bunăstării copiilor. România, Bulgaria şi Chile ocupă ultimele locuri în acest clasament. Studiul UNICEF a comparat situaţia din 41 de ţări, din Uniunea Europeană şi din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în funcţie de nouă criterii, care figurează între obiectivele dezvoltării durabile definite în anul 2015 de ONU.

ALEXANDRU VLĂDESCU, reporter

"În clasamentul UNICEF privind bunăstarea copiiilor, suntem pe ultimul loc, după Bulgaria şi Israel. În ceea ce priveşte eforturile de reducere a sărăciei în rândul copiilor, ţara noastră este de asemenea în coada clasamentului, ocupând locul 39, înainte de Mexic şi Israel."

În raportul UNICEF se arată că România, Bulgaria şi Chile au un venit pe cap de locuitor inferior altor ţări din lumea industrializată. Cu toate acestea, un venit naţional mare nu este suficient pentru a garanta rezultate bune în privinţa bunăstării copiilor. Astfel, Statele Unite se clasează pe locul 37, cu doar câteva poziţii mai sus decât România. Raportul mai arată că 20% din copii care trăiesc în ţările industrializate trăiesc în sărăcie. Cele mai eficiente în reducerea sărăciei în rândul copiilor sunt Finlanda, Islanda şi Norvegia. Clasamentul mai arată că unul din opt copii, în medie, se confruntă cu o insecuritate alimentară. Totodată, raportul atrage atenţia că numărul cazurilor de obezitate în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani se află în creştere în majoritatea ţărilor industrializate.


Recomanda prietenilor tai

Filmele saptamanii

vezi toate filmele saptamanii

Serialele National TV

vezi toate serialele

Dragoste dulce-amara
Drama

Dragoste dulce-amara

“Dragoste dulce-amara” este o poveste de iubire, insa nu una clasica, pasionala, nascuta din dorinta, ci una care creste la foc mocnit pentru ca asa trebuie sa se intample intr-o Indie care respecta valorile traditionale.

vezi detalii
Don Matteo
Comedie

Don Matteo

Acțiunea se învârte în jurul lui Matteo (Terence Hill), un preot catolic din orășelul Gubbio din Italia, care este recunoscut pentru talentul său în investigarea infracțiunilor locale. Matteo este o persoană înțeleaptă și respectată, care ascultă și înțelege problemele oamenilor, vrând mereu să ajute.

vezi detalii
Suflete tradate 2
Drama

Suflete tradate 2

Povestea a două verișoare, Rashi și Gopi, complet diferite una de cealaltă, care, în urma căsătoriei, locuiesc în aceeași casă, împreună cu familia extinsă.

vezi detalii
Anupamaa
Drama

Anupamaa

Anupamaa a sacrificat mult pentru a deveni o soție loială, o noră devotată și o mamă iubitoare. Dar a primit, în schimb, doar lipsă de respect din partea tuturor. După ce realizează situația în care se află, Anupamaa decide să-și trăiască viața în condițiile ei.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook