Stirile National TV
Cei şase români de pe nava Diamond Princess au fost repatriați
Cei şase cetăţeni români de pe nava Diamond Princess, care au cerut să fie repatriaţi, au fost aduşi în ţară, în această dimineaţă, cu o aeronavă militară care a aterizat la Baza Aeriană 90. Reprezentanții Ministerului Sănătăţii au precizat că este vorba despre doi pasageri şi de patru membri ai echipajului. Un avion special a decolat de la Tokyo şi a aterizat în cursul nopţii la Berlin, de unde cetăţenii români au fost preluaţi de aeronava pusă la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.
COSMINA STOIAN, reporter ”Pentru transportul celor șase români a fost folosit un aparat de zbor Spartan, configurat pentru misiuni de evacuare medicală şi care are instalată o cameră specială de izolare. Ei au fost preluați de pe pistă de autospecialele echipate cu dispozitive anticontaminare biologică și au fost duși într-o locație secretă, unde vor rămâne în carantină pentru următoarele două săptămâni.”
Cei șase români au fost examinaţi medical înainte de îmbarcare, iar testele pentru COVID-19 au ieșit negative. Dacă apar simptome de infectare cu virusul din China, ei vor fi duşi la spital. În cazul în care nu apar simptome, vor fi testaţi din nou, înainte de a pleca acasă. Nava de croazieră Diamond Princess este în carantină din 3 februarie, în portul Yokohama.