Stirile National TV
Centenar în Bucovina
Bucovina se pregăteşte de Centenar! Frumoasa zonă din nord-estul ţării, care păstrează urmele trecerii a trei imperii este traversată de simboluri la tot pasul. Peisajul impresionant, bisericile si manastrile unice în lume, decorate pe pereţii exteriori cu fresce spectaculoase sunt doar o parte din atracţiile acestui ţinut. Iar în 2018, Bucovina va constitui unul din reperele evenimentelor care vor marca 100 de ani de la Marea Unire. O echipa a Naţional Tv a mers în această zonă fermecătoare a României pentru a vedea cum se pregătesc bucovinenii de această sărbătoare atât de importantă pentru istoria noastră, a tuturor. Gazda noastră, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, ne-a arătat câteva dintre locurile unde românii dar şi invitaţii de peste hotare vor putea celebra Centenarul.
GHEORGHE FLUTUR, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava
"Suntem la Suceava, oraş legat de Marea Unire pentru că pe 28 noiembrie, Bucovina era una dintre provinciile care se unea cu ţara. Anul acesta la 28 noiembrie am intrat în anul centenar aici la Suceava şi vom avea foarte multe evenimente sub egida Bucovina 100."
Autorităţile au pregătit o serie de acţiuni pentru marcarea Centenarului. Unul dintre proiecte se va derula în comun cu Alba-Iulia şi Chişinău. Nu vor lipsi filmele documentare si expoziţiile care îl vor avea în centru pe domnitorul Ştefan cel Mare.
GHEORGHE FLUTUR, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava
"Veniţi să vedeţi cetatea de Scaun a Sucevei, recent fortificată, consolidată, Muzeul de Istorie a Bucovinei, natura, gastronomia, credinţa. Avem opt monumente Unesco, manastiri, Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa."
De asemenea, sunt prevăzute evenimente cu diaspora, pentru că foarte mulţi români au plecat să lucreze în strănătate. Una din atracţiile principale va fi inaugurarea drumului lui Ştefan cel Mare de la Putna prin cele 47 de ctitorii ale marelui voievod, pe unde vor putea trece pelerinii. Iar dacă superbele manastiri bucovinene raman punctul cel mai important din zestrea Bucovinei, potenţialul turistic nu se opreşte aici iar vizitatorii se pot bucura de peisaje de vis şi gusturi tradiţionale.