Stirile National TV
Cercetați pentru înșelăciune
12 percheziții domiciliare, la persoane cercetate pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, au efectuat 12 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Arad, Bistrița-Năsăud, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj și Teleorman. Din cercetări a reieșit faptul că 10 persoane fizice ar fi depus la o instituție dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce ar fi conținut printre alte înscrisuri și diplome de bacalaureat false. Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unitățile de învățământ la care ar fi absolvit titularii sau instituția școlară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcționat ori nu ar fi existat pe teritoriul național. De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituție de către același centru de pregătire profesională, din municipiul București, deși acestea ar fi avut domiciliile în județe diferite. Mai multe persoane sunt audiate în acest caz.