Stirile National TV
Certificatul de revoluționar al lui Ion Iliescu, pe ducă
Certificatul de revoluționar al fostului președinte al României, Ion Iliescu, în pericol! Inițiativa de retragere a certificatului a fost demarată la sfârșitul lunii mai, de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, în urma solicitării Asociației 21 Decembrie 1989. Dosarul privind retragerea certificatului de revoluționar a fost înregistrat la Tribunalul București, urmând să primească un termen de judecată. În proces, Iliescu are calitatea de pârât, alături de Administrația Prezidențială. Asociația 21 Decembrie 1989 a solicitat retragerea certificatului de revoluționar al lui Iliescu, după ce s-a constatat că fostul președinte nu a întrunit condițiile pentru a deține un astfel de doument. Legea spune că poate beneficia de certificatul de revoluționar cetățeanul care, în perioada 1945 – 1989, nu a deținut nicio funcție în cadrul organelor de conducere la nivel local, regional sau național ale Partidului Comunist Român, pe când Ion Iliescu a ocupat funcții înalte sistemul ceaușist.